Tipare relaționale: de ce repetăm ceea ce nu ne dorim

Unele persoane se întreabă de ce ajung mereu în relații în care se simt puțin prețuite. Altele ajung inevitabil să aibă grijă de ceilalți și să uite de ele însele. Altele, de fiecare dată când se apropie prea mult de cineva, simt că ceva le îndepărtează.

Când acest lucru se întâmplă în mod repetat, explicația nu stă în ghinion și nici în faptul că oamenii din jurul nostru sunt mereu la fel. Stă în noi: în tiparele pe care le purtăm în interior și care organizează, fără să știm, felul în care relaționăm.

Tiparele relaționale nu sunt defecte de caracter. Sunt soluții care, la un moment dat, au funcționat.

De unde vin aceste tipare

O mare parte din tiparele noastre relaționale se formează în primii ani de viață, în contextul celor mai importante relații pe care le-am avut: cu părinții sau cu persoanele care ne-au îngrijit.

În aceste relații am învățat lucruri fundamentale: ce înseamnă iubirea, dacă merităm grijă, cum se gestionează conflictul, ce se întâmplă când exprimăm ceea ce simțim. Nu le-am învățat în mod conștient sau rațional. Le-am învățat prin experiența repetată.

Iar aceste lecții timpurii devin șabloane interioare pe care le folosim în toate relațiile de mai târziu. Nu pentru că vrem, ci pentru că asta este ceea ce cunoaștem ca fiind „normal”.

De ce le repetăm, deși nu le dorim

Există mai multe motive pentru care repetăm tipare care ne fac rău:

Ceea ce e familiar pare sigur, chiar dacă nu e bun. Creierul preferă ceea ce cunoaște. O dinamică relațională familiară, chiar dacă e dureroasă, generează mai puțină incertitudine decât ceva complet nou. Iar incertitudinea, pentru sistemul nervos, se simte adesea mai amenințătoare decât durerea cunoscută.

Acționăm din credințe pe care nu le vedem. Dacă, în interior, crezi că nu ești pe deplin demn de iubire, vei căuta inconștient relații care să confirme această credință sau vei interpreta realitatea astfel încât s-o întărească. Nu pentru că vrei să suferi, ci pentru că această credință îți organizează experiența fără să-ți dai seama.

Tiparele sunt automate. Nu le alegem în mod conștient în fiecare moment. Se activează automat în fața anumitor stimuli relaționali, la fel ca un reflex. De aceea este atât de greu să le schimbăm doar prin voință.

Nu repetăm ceea ce ne dorim. Repetăm ceea ce cunoaștem.

Ce se poate face

Primul pas este întotdeauna conștientizarea: să identifici tiparul, să recunoști când se activează, să înțelegi originea lui. Nu pentru a da vina pe cineva sau pentru a rămâne prins în trecut, ci pentru a înceta să acționezi pe pilot automat.

Apoi urmează ceva mai profund: lucrul asupra credințelor care susțin tiparul. Aceasta nu este o muncă intelectuală. Nu este suficient să înțelegi tiparul pentru ca el să se schimbe. Este nevoie să creezi experiențe noi, atât în cadrul procesului terapeutic, cât și în afara lui, care să construiască o relație cu tine și cu ceilalți diferită de cea pe care ai învățat-o.

Este un proces treptat. Dar este una dintre schimbările cu cel mai mare impact asupra calității vieții, pentru că relațiile — cu ceilalți și cu noi înșine — sunt țesătura din care este făcută experiența noastră de zi cu zi.